Oncologie canina

Lipoamele se definesc a fi tumori ale ţesutului gras, sunt găsite frecvent la câine, incidenţa lor fiind direct proporţională cu vârsta şi starea de obezitate a animalului. Ablaţia chirurgicală sub anestezie generală constituie un risc atât pentru operat cât şi pentru operator.



O tehnică de „digestie chimică”, mai bine zis biochimică, a tumorilor, la câine, a fost pusă la punct cu ajutorul preparatelor: F.400 şi L.400, create de profesorul universitar Aurel Lupu, de la Institutul de Virusologie Ştefan S. Nicolau.În urma injectării intratumorale a preparatelor amintite, conform unei tehnici imaginate de acelaşi autor, tumoarea se micşorează considerabil, până la dispariţia ei.



Pentru a fi pe deplin eficientă terapia, injectarea produsului trebuie efectuată de către medic în tumoarea însăşi, pentru evitarea apariţiei unor zone de necroză cutanată. Această tehnică constituie, după părerea noastră, o reală inovaţie, dat fiind faptul că nu necesită nici o anestezie şi poate fi practicată, fără risc, şi la animale vârstnice sau suferinde şi de alte boli.



Dar problema unei tumori la câine (ca la orice mamifer) este următoarea: este sau nu un cancer? O analiză histopatologică (citologică) pe fragmente tumorale, prelevate chiar cu un ac, permite să se stabilească dacă e sau nu vorba de un cancer. Deci precizarea poate fi făcută, pentru pacient, chiar de la început. De aceea, un diagnostic cât mai precoce face posibilă o intervenţie cât mai rapidă, înainte de apariţia metastazelor.



La câine, protocolul terapeutic în tumori este stabilit, în urma unui diagnostic cert, de către medic. În prezent se foloseşte asocierea de citostatice mai eficiente (chimioterapia), apoi radioterapia şi o metodă relativ nouă, hipertermia. Într-adevăr, tumorile „încălzite” la 40°-41°C, timp de 40-90 de minute, sunt distruse mai uşor de citostatice.



Boli Autoimune Au fost denumite la început, de chinologi şi medici veterinari, „boli misterioase”. Apoi misterul acestor afecţiuni, care câştiga din ce în ce mai mult teren, a fost elucidat în ultimii ani. În urma unei dereglări imunologice, organismul fabrică anticorpi îndepărtaţi şi chiar împotriva propriului organism. Atunci când asemenea anticorpi „lucrează” împotriva pielii pot provoca adevărate „eczeme” greu de vindecat. Unii chiar pot genera de-a dreptul „ulcere” ale trufei, pleoapelor sau ale aripilor nasului (la Ciobănescul german).



Aceşti anticorpi pot acţiona şi împotriva globulelor roşii, ceea ce duce la instalarea anemiilor autoimune. Alte boli autoimune care au fost semnalate la câine sunt: lupusul eritematos, ulcerul labial etc. Astăzi diagnosticul este relativ uşor de pus în bolile autoimune, datorită unor teste specifice, prelevări de ţesuturi, analize sangvine.Tratamentul. Hidrocortizon, imunodepresive, autovaccinuri şi imunomodulatoare (Rostilemidul), Cantastimul etc.



Boli Nutriţionale Obezitatea În cazul câinelui, ca şi al orice alt mamifer, îngrăşarea excesivă, peste limitele standard ale greutăţii indicate unei rase, are consecinţe deosebit de grave asupra funcţiilor fiziologice ale celui devenit obez (respiraţie, circulaţie, mişcare etc.). Câinii de apartament, hrăniţi în exces cu glucide (dulciuri), lipsiţi de mişcare, sunt predispuşi la obezitate, indiferent de rasă. Unele afecţiuni ale pielii, artritele şi artrozele, cardiopatiile sunt, adeseori, tot consecinţe directe ale îngrăşării. Pentru revenirea la o greutate corporală normală se impune instituirea, treptată, a unui regim alimentar mai puţin bogat în glucide şi grăsimi (lipide), dar având grijă să nu se înfometeze câinele. Plimbările lungi, precum şi înotul, vor favoriza combustia caloriilor ingerate în plus.



Rahitismul este mai frecvent la tineretul canin. Această boală se întâlneşte mai ales la mama cu peste cinci căţei într-un cuib. Boala se datorează lipsei de calciu din organism, dar şi a vitaminei D2, care fixează calciul în oase. Poliparazitozele interne (ascaridioză, dipilidioză etc.) duc şi ele la instalarea rahitismului la tineretul canin.Semnele bolii. Oasele lungi sunt moi (se mai numesc oase de calciu) şi se curbează, iar articulaţiile prezintă butoni rahitici.



Căţelul are picioarele curbate, articulaţiile deformate, şchioapătă şi, ori de câte ori este lovit, totul doare, ba chiar apar fracturi subperiostale.Prevenirea bolii. În primul rând, se vor lăsa doar maximum cinci-şase căţei la mamă (restul vor fi alăptaţi de o doică), apoi urmează deparazitarea internă împotriva paraziţilor intestinali şi compensarea, sub control medical, cu preparate de calciu, de fosfor, vitamina A, prin tratament individual. Există diverse scheme de tratament antirahitic (şi cu preparate apicole), dar noi recomandăm nu „o schemă”, ci un tratament individual al fiecărui căţel rahitic.



Diabetul se întâlneşte de obicei la câinii în vârstă, la cei hrăniţi cu dulciuri (ciocolată, prăjituri, bomboane etc.), şi la animalele care au făcut tratament intensiv cu preparate hidrocortizonice de depozit (Cortrosyn, Synacheten etc.). La câine, diabetul zaharat are trei semne clinice caracteristice (ca şi la om): poliurie (urinează mult), polifagie (mănâncă mult), polidipsie (bea apă multă). Pentru diagnostic se va face glicemia şi glicozuria.



Medicul va prescrie, la început, un regim alimentar adecvat, apoi sulfamidele hipoglicemiante şi numai dacă nu se rezolvă cu aceste două mijloace se va trece la insulină.